0.
Recent, CNSAS a publicat pe site-ul propriu prima variantă a Inventarului «Fondului»
său „Penal“ (cf. prezentarea Fondului: http://www.cnsas.ro/ şi Inventarul: http://www.cnsas.ro/documente/Inventar%20Fond%20Penal%20DEC%202015.pdf).
După
16 ani de activitate este chiar remarcabil, ba chiar nu se înțelege – vorba
Ardeleanului! – de ce atâta grabă.
Vom
spune încă de la început: el este sub orice standarde arhivistice, prin urmare,
îți ia ceva timp să înțelegi ceea ce au făcut colegii noștri.
Iată,
mai întâi, ce se spune în prezentare:
De
la crearea instituției, dar mai ales ca urmare a deciziilor Consiliului Suprem
de Apărare a Țării din 2005-2006, C.N.S.A.S. a preluat peste 120.000 de dosare
penale de la diferite instituții ale statului: Ministerul Justiției (prin
intermediul Direcției Instanțelor Militare și al Tribunalelor Militare Cluj,
Iași, Timișoara și București), Ministerul Public (prin intermediul Parchetelor
Militare) și Serviciul Român de Informații. Dosarele au intrat în custodia
C.N.S.A.S. cu forme de evidență sumară și au necesitat prelucrare arhivistică
și inventariere sistematică.
1.0.
Textul propus nu este un «Inventar arhivistic», ci o listă de nume care conține
date de identificare și informații conexe. (Un «inventar» este cu totul
altceva; nu este locul să explicăm aici, căci este plicticos de tehnic și ne
vom adormi cititorii.) Prin urmare, termenul adecvat ar fi: instrument de
reperaj.
2.0.
Nu este nici o listă alfabetică – și, dat fiind modul de lucru, este bine că nu
e așa! –, căci numele sunt dispuse unele după altele, așa cum apar în dosare.
3.0.
„Loturile“ de arestați şi condamnați – întotdeauna
Securitatea îi grupa, deși de multe ori deținuții nu aveau vreo legătură între
ei, pentru a „proba“ caracterul organizat
al „crimelor“ – au fost pulverizate,
reperarea fiind posibilă nu la nivelul dosarului, ci al numelui. Dat fiind că,
se pare, numele pot fi regăsite consecutiv, pentru a reconstitui „loturile“ este necesar să le asociezi cu dosarele.
4.0.
Dar tot acest mod de a proceda era de explicat în «Prefața» Inventarului (care
nu există!), iar nu să-l transformi pe lector în detectiv, să-l obligi să facă
deducții, presupuneri.
5.0.
Am căutat în text pe Aurelian Pană, despre care am scris recent, și am
constatat că numele său este dublat prin copy-paste
(apare atât la nr. 50.969, cât şi la nr. 50.986), la fel, întregul „lot“ din care a făcut parte. Aceeași situație am
regăsit-o și în cazul lui Valeriu Negulescu și al „lotului“ său. Nu ne dăm însă seama dacă s-a lucrat «în
doru’ Lelii» sau dacă s-a dorit să se lase impresia de stahanovism. (Dar
fiindcă doar aceste două cazuri le-am verificat, câte vor mai fi?)
5.1.
Prin urmare, nu avem de-a face cu elemente de «cotă» arhivistică, ce trimit la
dosare, ci cu numere curente care trimit la nume de persoane, şi care în unele
cazuri se repetă în mod misterios.
6.0.
Ni se spune apoi că lista va fi completată pe parcurs, dar nu se înțelege de ce
în ea nu se regăsesc dosarele luate deja în evidență. Doar un exemplu: dosarul
nr. 1.114 (cota CNSAS), care cuprinde „lotul“
reeducării în frunte cu Eugen Țurcanu), accesibil cercetătorilor încă de la
SRI; dar mai sunt și altele.
7.0.
Ce a fost publicat este flagrant în afara «normelor arhivistice». Un exemplu
banal: cum să publici un fișier de 5.475 de pagini? Cum va arăta atunci unul
tipărit, știut fiind că «norma» indică, din rațiuni de manevrabilitate, în jur
de 300 de file?
7.1.
Pentru ca absurdul să fie complet, ni se spune că Inventarul va fi completat pe
parcurs. Inventarele nu se completează, ci la primele se adaugă altele, dat fiind
că sunt simple agregări de descrieri ale dosarelor. Prin urmare, dacă se va întâmpla
așa ceva, la cât vom ajunge în final, la 50.000 de file? Va rezulta astfel nu
un «inventar», nici cel mai mare, ci cel mai mare cârnat arhivistic, demn de Cartea Recordurilor.
8.0.
Dar cel mai grav mod de a proceda a fost „spargerea“ «fondurilor» de arhivă primite de la «creatori»
(Tribunalele Militare, Procuratura şi Securitatea) prin intermediul
instituțiilor «continuatoare» (Ministerul Justiției prin Direcția Instanțelor
Militare și Tribunalele Militare Cluj, Iași, Timișoara și București; Ministerul
Public prin intermediul Parchetelor Militare; Serviciul Român de Informații
direct) şi constituirea unui «fond» propriu.
8.1.
În arhivistică există o prevedere sacrosanctă: principiul apartenenței la «Fond» aşa cum a fost constituit de
«creator», care nu permite fragmentări sau regrupări arbitrare, prin urmare
nici constituirea unui așa-zis „Fond Penal al CNSAS“.
8.2.
Numai Partidul şi Securitatea procedau astfel, dar acele instituții aveau cu
arhivistica o legătură în primul rând «operativă».
8.3.
Este deci straniu să regăsim o manieră similară de a proceda într-o arhivă
civilă.
9.0.
În concluzie, ceea ce ni se prezintă are prea puțin de-a face cu „prelucrarea
arhivistică“ și nimic cu „inventarierea
sistematică“, aşa cum se pretinde.
9.1.
Totodată, putem conchide amar, din experiență: păcat de muncă, dat fiind că o
treabă prost făcută este mult mai greu de refăcut decât să o iei de la zero.
10.0.
Ca orice instituție de arhivă, CNSAS este obligat să respecte legislația
arhivistică, ba chiar este îndrumat și controlat de Arhivele Naționale
(Arhivele Administrative și Culturale), care sunt, pentru ca lumea să înțeleagă,
la fel cum este ISU față de Clubul „Colectiv“
(sic!), adică: un organism de
aplicare a legii. Nu înțelegem deci de ce nu au fost consultați colegii noștri,
care i-ar fi îndrumat negreșit pe colegii lor de la CNSAS.
11.0.
În fine, dincolo de respectarea legii, a «normelor arhivistice», este vorba
despre o nevoie funcțională, de o cerință practică a cercetării ştiințifice: rolul
instituțiilor de arhive contemporane este să funcționeze în mod integrat, ceea
ce este la fel de necesar în cazul Arhivelor Securității și ale Partidului. Or
ceea ce vedem aici este foarte departe de acest deziderat.
Post
scriptum: Aflu că cel care a
coordonat acest proiect este Adrian Cioflâncă, iar unul dintre autorii lui, Mihai
Demetriade. Ca și în trecut (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/10/despre-reeducarea-de-la-pitesti-cu.html), acest cuplu „antifascist“
lovește necruțător. Și totuși, noroc cu interesul său pentru „dosarele
proceselor criminalilor de război, care constituie o sursă importantă pentru
studierea Holocaustului“, căci altfel nu am
fi văzut pe Internet lista care le conține.
Bucureşti,
17 decembrie 2015.
