CUM ESTE PLĂTIT HOLOCAUSTISMUL

Conform declarației sale de avere, Alexandru Florian a încasat anul trecut circa 25.200 de euro, ceea ce reprezintă 2.100 de euro pe lună. Totodată, are în conturi circa 45.000 de euro, dar este de luat în calcul că trudește pe acest tărâm de la începutul anilor 1990[1].
El adună fonduri de la institut (ca director și șef de proiect) și de la Universitatea (creștină, desigur!) Dimitrie Cantemir (ca profesor și membru al Fundației Europene cu același nume, o instituție care, dat fiind numărul covârșitor al ofițerilor superiori, activi și în rezervă, printre membrii săi de bază și de conducere, seamănă mai degrabă cu o unitate a MApN[2]).
Pentru comparație, un profesor începător din Franța primește 1.600 de euro pe lună, iar unul cu vechime de 10 ani, 2.300 de euro[3], în timp ce la noi salariul unui debutant este de 2.045 lei (445 euro)[4].
Pentru munca (hai să-i spuneam așa!) ingrată pe care o desfășoară, am spune că directorul nostru primește puțin, dar se vede că acesta este prețul d-sale.
Pe de altă parte, dat fiind că tinerii profesori veritabili de-abia își târăsc zilele, numai din salariul său de la Guvern ar putea fi plătite trei salarii și jumătate, iar din tot ceea ce câștigă, circa cinci.


*
Conform declarației sale de avere, Adrian Cioflâncă a încasat anul trecut circa 28.540 de euro, ceea ce înseamnă 2.380 de euro pe lună, astfel că îl bate pe Florian. Fiind însă mai recent în pâine, el nu are nimic în conturi, ba chiar deține un împrumut de 57.000 de euro pentru apartamentul cumpărat în 2011[5]. Să nu-i ducem însă grija, căci are de unde plăti!
El adună fonduri de la CNSAS (ca membru al Colegiului), de la Institutul „A.D. Xenopol (cercetător), de la Centrul pentru Studiul Evreilor din România (ca director), de la Asociația Teatru 2.0 (pentru documentare) și de la Fundația Gheorghe Ursu (premiul acordat „pentru activitatea de cercetare istorică lucida, desfasurata cu o (sic!) talent analitic, tenacitate, curaj si o constiinta civica exemplara, a fenomenului totalitar din Romana (re-sic!) – atit de dreapta cit si de stinga – in toata complexitatea lui(re-re-re-sic!)[6].
Pentru comparație, salariul unui cercetător la Academia Română, cu vechimea lui Cioflâncă, este de 2.041 lei (445 euro).
Pentru munca depusă (hai să-i spuneam și acesteia tot așa!), întrucât e o diferență de calibru față cu Florian, cam acesta este și prețul lui.
Pe de altă parte, dat fiind că tinerii cercetători veritabili de-abia își târăsc zilele, la fel ca profesorii, numai din salariul său de la CNSAS ar putea fi plătite două salarii și jumătate, iar din tot ceea ce câștigă, circa cinci și jumătate.



NOTE

[2] Cf. pagina Fundației la adresa: http://aseu-dimitriecantemir.org/.

[3] Mulțumim Ancăi Irina Lubenescu, cea care ne-a comunicat informația.

[4] Mulțumim lui Marius Boitan, cel care ne-a comunicat informația.


[5] Cf. pagina Fundației, la adresa: http://gh-ursu.ong.ro/activitate.html.

București, 25 iulie 2017.

CE MAI E NOU ÎN MATERIE DE ISTORIE, MEMORIE ȘI UTILIZAREA LOR?

Emmanuel Macron și-a atins limitele „gaullo–mitterandismului: invitarea lui Beniamin Netaniahu la comemorarea de la Vél d’Hiv (în fapt, o chestiune franco–franceză, nu israeliano–franceză), nefericitul amalgam între antisionism și antisemitism și apelativul „Dragă Bibi (de ce oare nu i-a spus și lui Vladimir Putin „Dragă Volo?). Timp în care dragul de Bibi se opune oricărui acord de pace cu palestinienii aflați sub regimul de ocupație și continuă politica de colonizare în Teritorii. Apoi, de la Paris pleacă direct la Budapesta ca să-l întâlnească pe Viktor Orbán.
Sursa: AFP
La rândul său, Orbán continuă campania anti-Soros cu scopul de a-și lărgi spațiul de manevră în politică: intern, îl deranjează pentru că Fundația și Universitatea magnatului sunt un creuzet secularist, cu care ideologic se află în clivaj. Extern, pentru că are permis să acționeze de la însuși Donald Trump. S-a ambalat însă atât de tare, încât operațiunea a luat o certă tentă antisemită (a se vedea referința la rolul politic „strălucit“ jucat de Horthy și afișele cu Soros ce par desprinse din caricatura gen „Der Stürmer) și care, pe bună dreptate, l-au speriat pe ambasadorul israelian la Budapesta.
Acestuia din urmă i s-a spus însă „la loc comanda: a fost momentul în care între Netaniahu și Orbán s-a realizat o convergență de interese care are ca nucleu politic central islamofobia (a unia față cu palestinienii, a celuilalt față cu refugiații). Faptul este însă explicabil, căci o bună parte dintre cei mai înfocați proisraelieni sunt antisemiți sadea, situație valabilă în Europa ca și în SUA. Al doilea element, și acesta este decisiv pentru trimiterea ambasadorului la culcare: Bibi are nevoie de Orby (și de întreg grupul Vișegrad) pentru a se opune instituțiilor UE, deranjate de politica sa brutală în Teritoriile Ocupate, și nu pentru că aceste instituții ar face nemaipomenite fapte de vitejie pe tărâmul apărării palestinienilor persecutați, ci pentru a le reduce complet la tăcere.
Astfel, cei care instrumentalizează lupta împotriva antisemitismului s-au aliat cu antisemiții.
Ce mai e nou pe la noi?
Odată cu alianța israeliano–ungară (și israeliano–vișegradiană) a murit și ideea unui Centru regional pentru combaterea antisemitismului, proiectat în genere pentru Europa de Est, dar orientat în principal împotriva politicilor memoriei din Ungaria.
În concluzie, nici la holocaustism nu suntem primii pe clasă în Europa de Est, deși avem o instituție unică nu doar în Europa, ci în lume, care asemenei unei fabrici trebuie alimentată cu ceva. Așa că i s-a dat voie să mai vâneze ceva plăcuțe, denumiri de licee și statui de „fasciști. Dar nu prea multe, ci așa, ca să împăcăm capra israeliano–americană cu varza memoriei și istoriei. Pentru că, vorba-ceea: precum în orwelliana Oceanie, și acțiunea și reacțiunea emană de la același centru...

București, 25 iulie 2017.

LECTURI NECESARE (1)

Alexandru R. Florian, Procesul integrării sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, 103 p., în Colecția «Știința pentru toți», care „apare sub egida Consiliului Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste.


Despre autor, actualmente director al Institutului „Elie Wiesel, s-a spus că ar fi fost „propagandist al comunismului și al PCR, dar demonstrația nu a fost făcută, pur și simplu pentru că a fost confundat cu un omonim[1], ceea ce i-a permis, de altfel, să nege – cu succes – acuza.
Cu privire la lucrarea de față, nu este nici un dubiu că îi aparține, căci este asumată în CV-ul propriu[2].


Spicuim: „unitatea de acțiune a claselor și grupurilor socialiste, „reproducerea societății să se realizeze la parametrii propuși, „contradicțiile sociale manifestîndu-se în stadiul unității lor funcționale. Dar cel mai mult ne-a plăcut formularea: „Totodată ea [integrarea socială] reprezintă osmoza, manifestată prin practica socială, dintre cadrul social obiectiv și conștiința socialistă (subl. n.).
Încă ceva, pentru cei născuți abia ieri: cărțulia costa 4,25 lei, ceea ce în epocă – perioadă în care hârtia și tiparul nu costau aproape nimic – reprezenta o sumă mare, o producție de 103 pagini în formatul 10x7,5 fiind de regulă maxim 1,25 lei. Scopul era, desigur, ca cei care consumau ceaușism și aveau privilegiul de a-i îndemna și pe alții să fie bine plătiți, și nu conta dacă maculatura, indiferent de preț, se vindea (nu se vindea!), sistemul de producție, distribuție și remunerare fiind tipic unei întreprinderi socialiste, iar propaganda exclusă din calculul oricărei rentabilități.



Producția era musai să înceapă, după tipic, cu o reverență față de gândirea Marelui Cârmaci și adeziunea la sarcinile Congresului momentului față cu construcția socialismului în țara noastră.






Partidul e-n toate: conștiință socialistă, democrație socialistă, societate socialistă multilateral dezvoltată, integrare culturală și umanism socialist.
Înainte de a merge mai departe, să facem un rezumat:
Omul a scris o hârțoagă de propagandă în care face apologia «reeducării permanente»: forțe de producție, relații de producție, baza determină suprastructura, acumulări cantitative și salt calitativ, unitatea contrariilor, integrare socială, democrație socialistă, obiectiv/subiectiv, conștiință socialistă, umanism socialist, rolul conducător al clasei muncitoare și al partidului – pauză de respirație! – și alte psihoze maniaco-represive, cu citate din Primul Integrator al Țării și Programul PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism.


În acest moment, el ne arată în ce constă acțiunea, care vizează: Locul de Muncă, Școala și Familia.
Între noi fie zis, am fost atât de „integrați, iar conștiința noastră, când nu a devenit mai socialistă, a fost la fel de dezintegrată, încât de 28 de ani tot încercăm să ne revenim și nu reușim...


Aici este vorba despre dislocarea țărănimii din cadrele sale tradiționale, și a populației orașelor din cadrele sale urbane, prin așa-numita „sistematizare, ca și despre sistemul draconic al repartițiilor în producție.
Am folosit creioanele colorate tip Stalin (și Gheorghiu–Dej) pentru a indica șí trimiterile la realitatea momentului scrierii hârțoagei – 1983 – când demolările centrului Bucureștilor, dar și ale altor centre urbane, la fel ca acțiunile descrise în zona rurală, erau în plin – horribile dictu – proces.
Cu privire la satele românești sunt binecunoscute azi protestele internaționale de la sfârșitul anilor 1980 și solidaritatea internațională (în special franco-belgiană) cu comunitățile românești și moștenirea lor culturală agresate de „procesul integrator al cărui apologet și propagator se dovedește a fi eroul nostru.




După o primă parte hilară, autorul ne-a înghețat șira spinării cu propaganda în favoarea demolărilor. În acest loc, el se ocupă de problemele sociale globale: bază socială + raporturi de clasă + suprastructură = iubire universală. De notat că legile au caracter de clasă, iar totul este expus foarte expresiv, cu schemă.




Dincolo de problemele sociale globale (cu scheme), aflăm că proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție și reproducție e «a mai fáină» (vorba securiştilor ardeleni!), și că rolul conducător al partidului satisface ăle mai multe interese ale oamenilor muncii de la orașe și sate.
Când Florian-de-la-partid scria aceste jmecherii despre „autoconducere și autogestiune, dat fiind că în magazine nu se găseau decât «creveți vietnamezi» (o pastă sub formă de chips), iar pentru pâine, ouă, lapte, carne sau benzină, care oricum erau cartelate, trebuia să iei în piept cozile, oamenii, dacă nu făceau parte din nomenklatura, ca eroul nostru, trebuiau să facă un hocus-pocus pentru a transforma asigurările prețioase în produse. Dar lucrurile se vedeau cu totul altfel dinspre „magazinele speciale...




După apologia proprietății socialiste asupra mijloacelor de producție și ficțiunea bunăstării sclavilor ei, în acest loc este vorba despre perioada în care se petrece ștergerea identității culturale și inculcarea altor valori, socialiste în cazul nostru: două-trei generații (în limbajul caraliilor: „2–3). Totodată, am revenit la creioanele colorate tip Stalin (şi Gheorghiu-Dej).
Omul revine și el asupra eficienței societății socialiste multilateral subdezvoltate: dacă în anii 1970 piața era invadată de articole pe care nu le cumpăra nimeni, în anii 1980 pierderile au fost recuperate prin suboferta tuturor produselor, și în special a celor de bază.
În fine, Florian ne spune că gândirea anacronică – tradițională, țărănească (cea burgheză fusese lichidată odată cu clasa) – este «reeducată» prin mass-media și învățământ, mijloace prin care „integratele (persoane şi grupuri, dar tot circuite!) ajung la conștiința lor socialistă.




Dacă anterior ne-am aplecat asupra timpului în care se realizează ștergerea identității culturale și inculcarea altor valori, asupra penuriei generalizate, botezată orwellian eficiență, și asupra mijloacelor prin care este «reeducată» gândirea anacronică tradițională, acum este vorba despre rolul urbanizării şi, corolar, al colocuirii în comunism: formarea unei conștiințe sociale omogene.
Apoi, este vorba despre modul în care tovarășii măsurau progresele pe calea conștiinței unice și despre timpul liber, la fel de absent ca și libertatea.




Odată ce ne-am ocupat de colocatarii cartierelor socialismului multidecăzut și de „timpul liber – timp activ, cum se spunea în epocă, ne-am aplecat și asupra cumulului de funcții – fiecare la nivelul său, desigur: sclavii la mai multe șaibe, ștabii la mai multe ștaibe!
Ne-am aplecat și asupra noilor generații, formate sub concepția materialismului anistoric, și a necesității dirijării lor în viață.


















Am încheiat inventarul conținuturilor «limbii de lemn» a autorului, în care face apologia distrugerii culturii materiale și spirituale a comunităților, cu scopul de a crea una din și de neant, pentru a ajunge să arătăm mai concret stilul-care-e-omul, conștiința sa.
Mai întâi, conștiința socialistă cacofonică: „epoca contemporană, „dinamica construirii, „mișcare care, „economi, care, „expli caracterul, „dinamica contradicțiilor, „specifi contradicțiilor, „adi caracterul, „mun consolidate, „munca constituie, „munca ca semn, „ condițiile.
Și că cam atât!












Apoi, conștiința socialistă dezacordată: „grupurilor sociale purtătoare a praxis-ului, „valorile relativ mari a acestor indicatori, „schimbări a locului de muncă, „motivații interne (…) a condițiilor, „trăsăturilor definitorii a personalității, „laturilor cognitive a personalității.


Totodată, conștiința socialistă anacolutică: „Spre deosebire, (ruptură de sens: spre deosebire de ce?).


La fel, conștiința socialistă pleonastică: „Neconcordanța între aceste două planuri, interne oricărei acțiuni sociale, duce la desfășurarea unor activități neeficiente din punct de vedere social, lipsite de finalitate socială.










De asemenea, conștiința socialistă de nivel lagăr de «reeducare»: expresii anapoda pentru articulare și posesie de tipul:cei mai buni membrii din echipă (corect: cei mai buni membri din echipă) saunivelul aspirațiilor a muncitorilor (corect: nivelul aspirațiilor muncitorilor); greșite utilizări ale pronumelui relativ, căruia îi lipsește funcția de complement direct, de tipul: „Altă corelație care (corect: Altă corelație pe care); confuzia adverbului cu numeralul: „se amplifică o dată cu creșterea (corect: se amplifică odată cu creșterea); greșite conjugări ale verbului: „pot apare unele disfuncționalități (corect: pot apărea unele disfuncționalități).


După ce am văzut cum stă cu Limba Română, nu mai este de mirare că autorul nostru nu este în stare să copieze măcar titlurile lucrărilor din Limba Franceză pe care le citează: „psychologie social (corect: psychologie sociale, dat fiind că substantivul este de genul feminin).


Dacă nivelul politic al autorului este ridicat, am văzut că faptul se petrece cu prețul masacrării limbii naturale. Prin urmare, producția, care în conținut nu întreține nici cea mai mică legătură cu știința, nu trece nici formal de nivelul unui referat de facultate. O simplă privire asupra aparatului critic din subsolul paginilor, din care am extras exemplele de mai sus, arată cum lucrările citate sunt puse claie peste grămadă, căci Florian nu stăpânește cele mai elementare norme ale redactării unei lucrări: nu Idem, ci Ibidem (în a doua notă, pentru autorul și titlul din prima notă), neglijență (nota 3 lipsește cu desăvârșire), repetarea autorului și titlului în notele 11 și 13 (corect: redate prin op. cit.), la fel, repetiția inutilă a autorului și titlului și, din nou, confuzia lui Idem cu Ibidem din notele de la paginile 30–31.
În fine, dacă acesta este omul, și dacă aceasta este producția lui, nu mai este de mirare că după 1989 i s-a găsit o funcție din care să-și etaleze cunoștințele dobândite în calitate de activist comunist. Vremurile acelea fiind apuse, azi lupta se dă pe tărâmul holocaustului, dar nu din SUA ori Israel, ci chiar sub sigla Guvernului României, în numele democrației din țara noastră și cu aceeași forma mentis.
Vorba bancului comunist: până la victoria finală!...

NOTE


București, 12 iulie 2017.

CUM SE FACE SCHIMBAREA DENUMIRII UNUI LICEU CARE POARTĂ NUMELE UNUI „FASCIST“

(1) Raportul de specialitate, care substituie politica moralei, dar pentru a o arunca pe aceasta din urmă în plină utilizare.


(2) Expunerea de motive, care nu motivează în nici un fel de ce numele lui Mircea Vulcănescu ar fi de ocară, pentru a necesita schimbarea denumirii liceului. Ba, mai mult, invocă spiritul creștin și patriotic care animă comunitatea Sectorului 4, de parcă cel ucis în temnițele comuniste ar fi fost păgân și vânzător de țară.


(3) Hotărârea, care ne luminează asupra scopurilor politice ale deciziei, fie că este vorba de presiuni, lobby sau simplu servilism interesat, principalul destinatar fiind Ambasada Israelului la București.



București, 10 iulie 2017.