TOCQUEVILLE ȘI REVOLUȚIA

În Amintiri (Souvenirs), Tocqueville a descris experiența Revoluției de la 1848, în vâltoarea căreia a fost prins (Editura Nemira, 2007, traducere de Cristian Preda). De atunci datează celebrul său discurs din Adunarea Națională, în care a făcut distincția între „drepturi-libertăți (drepturile omului) și „drepturi-creanțe (idealuri către care tindem, dar nu le vom atinge niciodată complet, precum „dreptul la muncă– azi aşa ceva ar fi „dreptul la căsătorie al persoanelor de acelaşi sex).
Să-l recitim deci pe acest mare clasic cu un ochi la realitatea momentului.

(1) Despre mişcarea de generație
„De obicei, insurecțiile pariziene sunt pornite de copilandri, care le declanșează în general cu voioșie, semănând cu niște şcolari care merg în vacanță.
Tocqueville în 1848

(2) Despre corupție
„Adevărul - unul deplorabil - este că dorința de a trăi de pe urma bugetului nu reprezintă o boală a unui partid, ci o mare infirmitate care afectează în mod continuu întreaga națiune, fiind efectul combinat al Constituției democratice a societăţii și al centralizării excesive a guvernării noastre; acesta e răul secret care a măcinat toate puterile şi care le va măcina și pe cele care vor veni de-acum încolo.

(3) Despre maniera în care se produc revoluțiile şi despre actorii ei
„Ar fi o pierdere de vreme să încercăm să descoperim conspirații secrete care ne-au adus asemenea evenimente. Revoluțiile – care se săvârșesc prin emoție populară – sunt îndeobște mai degrabă dorite, decât premeditate. Cel care se laudă că le-a pus la cale nu a făcut altceva decât să tragă profit de pe urma lor. Ele se nasc în chip spontan dintr-o maladie generală a spiritelor împinsă dintr-o dată în starea de criză de o circumstanță fortuită pe care nimeni n-a prevăzut-o; în ceea ce-i privește pe pretinșii inventatori sau capi ai revoluțiilor, ei nu inventează și nu conduc nimic; unicul lor merit este, ca în cazul aventurierilor, acela de a fi descoperit teritorii necunoscute, îndrăznind să meargă drept înainte câtă vreme vântul bate în acea direcție.

(4) Despre specificitatea revoluțiilor
„deşi omenirea rămâne aceeași, întâmplările istoriei sunt diferite, așa că trecutul nu ne învață mare lucru despre prezent, tablourile vechi cărora vrem să le punem cu tot dinadinsul rame noi nefiind reușite.
România în 2017

(5) Despre virtute
„Virtuțile de orice fel sunt atât de rare, încât nu se cuvine să îi blamăm pe cei care le dețin, indiferent de specia și de rangul lor.

(6) Despre piesă și actori
„Cu toate că întrevedeam că deznodământul piesei va fi groaznic, nu am putut lua vreo clipă în serios actorii, iar totul mi s-a părut a fi o tragedie prost jucată de histrioni de provincie.

(7) Despre deznodământ
„într-o revoltă, la fel ca și într-un roman, cel mai greu de inventat e finalul.

(8) Despre cauzele revoluțiilor
„eu cred că multe din faptele istorice importante n-ar putea fi explicate decât cu ajutorul unor împrejurări accidentale şi că multe altele rămân de neexplicat. Cred, de asemenea, că întâmplarea – sau mai degrabă acea înlănțuire de cauze secunde pe care o numim întâmplare întrucât nu știm s-o explicăm – influențează mult din ceea ce vedem pe scena lumii. Cred însă că întâmplarea nu face nimic care să nu fie pregătit dinainte. Faptele deja petrecute, natura instituțiilor, dispoziția minților, starea moravurilor alcătuiesc stofa din care întâmplarea croiește ceea ce ne miră și ne sperie.

(9) Despre libertate în vremea revoluției
„Acum, această libertate mi se părea moartă; nu conta faptul că principii erau îndepărtați, ci faptul că simțeam cum cauza mea e pierdută.

(10) Despre „revoluția neterminată
„Cunoșteam suficient de bine oamenii ca să mă las înșelat de cuvinte; știam că dacă o mare revoluție poate întemeia libertatea într-o țară, mai multe revoluții ce vin una după cealaltă fac imposibilă, pentru multă vreme, orice libertate constantă.
Nu știam încă urmările ei, dar eram sigur că ea nu va produce ceva care să mă satisfacă și prevedeam că, indiferent ce le va fi hărăzit nepoților noștri, soarta noastră era de-acum o viață nefericită, alternând între libertate neîngrădită și opresiune.

(11) Despre mintea cea de pe urmă
„După multe țipete, am sfârșit prin a ne gândi amândoi la viitor, un judecător luminat și integru, dar care ajunge, vai!, întotdeauna prea târziu.

(12) Despre contaminarea mulțimilor
„Încă din 25 februarie, o mie de explicații stranii au năvălit din mintea novatorilor și s-au răspândit în mințile tulburate ale mulțimii.

(13) Despre pasiune și crez
„mințile și inimile nu conțineau nici o credință sau pasiune politică, ele rămân, după atâtea decepții și agitații zadarnice, doar cu gustul pentru bunăstare, un sentiment foarte tenace și foarte exclusivist, dar și foarte blând, care poate conviețui cu orice regim, cu condiția să i se îngăduie să se realizeze.

(14) Despre adaptare la context
„Cum în acel moment nu mai exista o altă pasiune veritabilă în afara fricii, nimeni nu căuta să-și îndepărteze rudele care se aruncaseră în revoluție, ci să și le apropie. Fiecare încerca să profite de pe urma vreunei haimanale din propria familie.

(15) Despre neangajare
„Molé (...) poate că experiența sa, mult mai lungă decât a altora, îl învățase că în vremuri tulburi rolul de spectator este periculos.

(16) Despre politica reală
„Ceea ce este sigur e faptul că în Franța toți liderii de partide pe care i-am întâlnit mi s-au părut la fel de puțin capabili să conducă, unii datorită lipsei de caracter sau cunoştințe, și cei mai mulți datorită oricărei virtuți. (...) Unde se afla adevărul? Dar falsul? De ce parte se aflau cei răi? Dar oamenii de bine? În cei nouă ani, n-am putut niciodată să discern prea bine aceste tabere și mărturisesc că n-aş putea-o face nici măcar acum.

(17) Despre succes în politică
„nimic nu slujește mai bine succesul decât faptul de a nu-l dori cu prea multă înflăcărare.

(18) Despre vot
„În istorie, au existat revoluționari mai răi decât cei de la 1848, dar nu cred să fi existat unii mai proști: ei n-au știut nici să se folosească de sufragiul universal, nici să se lipsească de el.

(19) Despre guvernarea bunului plac și responsabilitatea celor guvernați
„Pentru a comite însă acte de nedreptate violentă, nu e de ajuns ca un guvern să dorească, nici să poată face așa ceva, ci trebuie ca moravurile, ideile și pasiunile timpului să se preteze la asemenea stări.

(20) Despre politicienii de dată recentă
„Ei foloseau un jargon care nu era, de fapt, nici franceza vorbită de ignoranți, nici cea a învățaților, dar care prelua greșelile celor două, fiind plină de cuvinte grosolane și de expresii pretențioase. Montagniarzii puteau fi auziți rostind un torent de apostrofări injurioase și de cuvinte joviale; răsunau de pe băncile lor simultan o mulțime de înjurături şi de sentințe, alternând un ton licențios cu o atitudine foarte orgolioasă.

(21) Despre rolul religiei în democrație
„Lovind în clasele sus-puse, Revoluția din 1792 le dăduse o lecție în privința ireligiozității. Ea le vădise dacă nu adevărul, cel puțin utilitatea socială a credințelor.

(22) Despre votul universal
„În rest, votul universal dăduse țara peste cap, fără a scoate la iveală vreun om politic demn de remarcat.

(23) Despre demagogie
„voiam, altfel spus, ca demagogia să fie înfrântă cu ajutorul democrației. (...) Nu știu dacă parcursul oarecum hazardat care trebuia parcurs pentru a atinge acel țel nu-l făcea cumva și mai atrăgător, întrucât eu am o înclinație naturală către aventură și cred că, deși un mare pericol e neplăcut, o amenințare e întotdeauna cel mai bun condiment pentru majoritatea gesturilor cu care ne hrănim de-a lungul vieții.

(24) Despre omul zilei
„Lamartine nu era cu siguranță genul de om care să se sacrifice în acest fel, dar nici în altul. Nu știu dacă am întâlnit, în lumea de ambiții egoiste în mijlocul căreia am trăit, un spirit mai puțin interesat de binele public decât al lui.

(25) Despre opțiunile zilei
„Națiunea vedea atunci în Ledru–Rollin imaginea sângeroasă a Terorii, geniul răului, iar în Lamartine – geniul binelui, înşelându-se și într-o privință, şi în cealaltă.

(26) Despre imprevizibilitate în politică
„nu ai cum să prevezi unde poate ajunge o imaginație debordantă pe care nu o limitează nici rațiunea, nici virtutea.

(27) Despre populism
„Un partid demagogic are atâtea capete, iar întâmplarea, spre deosebire de reflecție, joacă un rol atât de mare în acțiunea sa încât este aproape imposibil să spui, fie înainte, fie după eveniment, ce vrea sau ce a vrut el să facă.

(28) Despre o specie de revoluționar
„în revoltele de la noi, chiar și în cele mai sângeroase, se găsește întotdeauna o mulțime de oameni, pe jumătate lipsiți de scrupule și pe jumătate naivi, care se cred la spectacol.

(29) Despre limite
„fiindcă poporul nu e suficient de stăpân de sine pentru a putea măcar să înțeleagă că e necesar să se abțină o clipă pentru a obține ceea ce voia cu pasiune.

(30) Despre un alt om al zilei
„El (Barbès – n. n.) era unul dintre acei oameni în care demagogia, nebunia și gentilețea se amestecă atât de bine încât n-ai putea spune unde începe una și se termină cealaltă, un om care nu poate răzbate decât într-o societate bolnavă și zdruncinată precum a noastră.

(31) Despre un cocktail exploziv
„Aşa cum se întâmplă întotdeauna în revolte, ridicolul și teribilul se amestecau.

(32) Despre rolul nebuniei
„Am crezut mereu că în revoluții și mai ales în revoluțiile democratice, nebunii – nu cei cărora li se dă acest nume din curtoazie, ci cei veritabili – joacă un rol politic foarte însemnat. Este sigur însă că o semi-nebunie nu strică în asemenea timpuri, ba chiar ușurează succesul.

(33) Despre un elogiu adus subiectivității
„vreau să descriu doar impresiile mele personale, iar pentru detaliile și urmarea faptelor e mai bine să căutați în Monitorul oficial.

(34) Despre o ciudățenie
„suntem niște ființe ciudate: nu ne putem lipsi de poliție atunci când domnește ordinea; în schimb, de îndată ce intrăm în revoluție, poliția pare să devină inutilă.

(35) Despre un pas greu de ținut
„în orice mulțime, un număr însemnat de oameni sunt în întârziere, astfel încât ei se bucură de bucuria de alaltăieri, cam la fel cum provincialii adoptă moda pariziană în ziua în care parizienii au renunțat la ea.

(36) Despre caracterul revoluției
„Ceea ce a disins-o și mai mult între toate evenimentele de acest fel care s-au succedat de şaizeci de ani încoace în Franța a fost faptul că ea nu a avut drept scop schimbarea formei de guvernare, ci schimbarea ordinii societății. Ea nu a fost, la drept vorbind, o luptă politică (în sensul pe care-l dădusem până atunci acestui termen), ci o confruntare de clasă, un fel de război civil.

(37) Despre dorințe
„Caracterul formidabil al acestei insurecții s-a ivit din și a constat în amestecul de dorințe lacome și de teorii false.

(38) Despre mamele-cu-copii
Se poate spune că femeile aduceau în luptă pasiuni domestice; ele mizau pe victorie pentru a le ușura viața soților și pentru a-și crește copiii. Ele iubeau acest război așa cum iubeau loteria.

(39) Despre frică
„Mi s-a părut întotdeauna interesant să urmăresc evoluțiile involuntare ale fricii la oamenii deștepți. Proștii își arată, în chip grosolan, teama în toată nuditatea ei, în timp ce oamenii deștepți știu să o acopere cu un văl atât de fin și atât de bine țesut cu mici minciuni credibile, încât e oarecum o plăcere să urmărești această trudă ingenioasă a inteligenței.

(40) Despre lăudăroși
„În vremuri de revoluție, cei care se laudă cu crimele pe care le-ar putea săvârși sunt la fel de mulți ca și cei care se laudă în vremuri obișnuite cu bunele lor intenții.

(41) Despre un om normal
„El (servitorul său – n. n.) nu era socialist nici prin teorie, nici prin temperament. De altfel, nu era atins absolut deloc de boala cea mai răspândită a secolului și anume de tulburarea minții.

(42) Ddespre revoluționari, încă o dată
„Până la urmă, însă, ei au dovedit că îi interesează mai mult lupta decât cauza pentru care luptau.

(43) Despre o galerie anume
„de altminteri, nu știu ceva mai stupid decât un om care-și sparge capul la război din curiozitate.

(44) Despre cum îți ia foc capul
„nu mă puteam împiedica să reflectez la mine însumi și să fiu uimit de natura argumentelor de care tocmai mă folosisem și de promptitudinea cu care mă familiarizasem în doar două zile cu ideile distrugerii inexorabile, ce-mi erau altfel, prin natură, cu totul străine.

(45) Despre o urmare posibilă
„Dorinței de independență îi putea urma teama și poate și dezgustul de instituții libere.

(46) Despre exces și pierderea credibilității
„Cred că ne va fi greu să nu trecem de punctul în care eram înainte de revoluția din februarie și prevăd că vom fi cu toții – fie că suntem socialiști, Montagnarzi sau republicani liberali – discreditați, până ce amintirile particularea ale revoluției de la 1848 se vor îndepărta și se vor șterge, iar spiritul general al vremii își va recăpăta dominația.

(47) Despre specificul național
„Nu există națiune mai puțin atașată de guvernanți, dar și mai dependentă de ei decât cea franceză.

(48) Despre ceva peren, precum „sistemul
„Cine pretinde că nu există nimic care să se afle la adăpost de revoluții se înșeală: centralizarea e mereu la adăpost. În Franța, un singur lucru e imposibil de realizat – și anume o guvernare liberă, și un singur lucru imposibil de distrus – și anume centralizarea.

(49) Despre cum lucrurile se rezolvă de la sine
„Întrucât era imens și complicat, subiectul speria și obosea din start mințile (...)
Fondul dezbaterii era următorul: trebuia oare să menținem sistemul savant și oarecum complicat al contraponderilor și să așezăm în fruntea Republicii puteri limitate și, prin urmare, prudente și moderate? Sau trebuia să apucăm calea contrară, adoptând teoria mai simplă potrivit căreia treburile publice vor fi încredințate unei singure puteri, o putere omogenă, nelimitată și, prin urmare, impetuoasă și irezistibilă?

(50) Despre un anume mod de argumentare
„În general, avocații nu pot scăpa de unul din următoarele două obiceiuri: fie se obișnuiesc să pledeze ceea ce nu cred, fie se obișnuiesc să creadă ceea ce au chef să pledeze.

(51) Despre o soluție-miracol, precum revoluția
„Aveam dreptate și unii, și ceilalți. Pusă așa, problema era insolubilă, dar națiunea așa o punea. A lăsa președintelui puterea pe care o avusese regele și a-l desemna cu ajutorul poporului însemna a face imposibilă Republica. Așa cum am mai spus-o, era necesar fie ca puterile sale să fie limitate, fie ca el să fie ales de către Adunare, însă națiunea nu voia nici una, nici alta.

(52) Despre președinte
„dacă vrem ca președintele să poată fi, fără a pune în pericol Republica, alesul poporului, se cuvenea ca prerogativele sale să fie foarte restrânse; de altfel, nici nu știu dacă asta este suficient, fiindcă, restrânse prin lege, ele ar fi păstrat totuși, datorită memoriei și obișnuințelor, întinderea de odinioară. Dacă, dimpotrivă, președintelui îi erau lăsate puterile, el nu trebuia ales de către popor.

(53) Despre mecanismele schimbării guvernului
„Mi se părea că acest sistem e, până la urmă, preferabil celui opus lui și mi se părea că trebuie să tratăm poporul francez ca pe acei nebuni care nu sunt legați de teamă să nu devină, tocmai pentru că sunt constrânși, furioși.

(54) Despre „comunicarea politică
„în politică trebuie să raționezi ca în război și să nu uiți vreodată că efectul evenimentelor trebuie măsurat nu atât plecând de la ceea ce sunt ele, cât de la impresiile pe care le lasă.

(55) Despre guvernarea republicană
„Eu înțeleg prin guvernarea republicană puterea executivă electivă.

(56) Despre o fundătură
„Republica era, fără îndoială, greu de menținut, deoarece cei care o iubeau erau, în majoritatea lor, incapabili sau nedemni de a o conduce, iar cei care ar fi fost în stare să o conducă o detestau.

(57) Despre succes
„fiindcă lumea e un imens teatru și se întâmplă uneori ca piesele cele mai proaste să aibă cel mai mare succes.

(58) Despre succes, încă o dată
„De altfel, am avut întotdeauna drept maximă că după un succes ai de obicei cele mai mari șanse de ruină. Atâta vreme cât durează pericolul, ai împotrivă doar adversarii, pe care îi poți înfrânge.
După victorie însă, ai de-a face cu tine însuți, cu slăbiciunea proprie, cu orgoliul propriu, cu imprudenta siguranță pe care ți-o dă victoria, așa că ai toate șansele să sucombi. (...)
Am fi fost mult mai puternici dacă n-am fi reușit atât de bine.

(59) Despre complexitatea politicii
„cabinetul, în care se găseau multe dintre cele mai oneste minți din câte s-ar fi putut întâlni, dar care erau atât de rigide și de limitate politic încât mi s-a întâmplat uneori să regret că n-am mai degrabă de-a face cu niște ticăloși inteligenți.

(60) Despre libertate
„În ceea ce mă privește, consideram că era înțelept și necesar să facem în această privință mari concesii fricilor și resentimentelor legitime ale națiunii și că, după o revoluție violentă, singurul mijloc prin care puteam salva libertatea era de a o limita.

(61) Despre interese particulare versus interese generale
„ca și cum am putea vreodată să-i satisfacem pe oameni ocupându-ne doar de binele lor general fără a ține seama de vanitatea lor sau de interesele lor particulare.

(62) Despre măruntele probleme de netrecut
„Am observat, mai întâi, că afacerile externe nu devin mai dificile pe măsură ce devin mai însemnate, așa cum s-ar crede de la distanță; adevărul e mai degrabă pe dos. (...)
M-am simțit perplex, tare îngrijorat, descurajat și extrem de agitat în fața unor responsabilități mici. În fața unora dintre cele mai mari, resimțeam o mare siguranță a minții și un calm aparte. Nu mi-am pierdut niciodată capul.

(63) Despre relația cu cu corpul administrativ
„Mi-am dat seama de la bun început că, în politica externă, la fel ca și în cea internă, cele mai mari piedici în calea nostră erau create nu atât de dificultatea problemelor tratate, cât de cei cu care eram siliți să guvernăm.

(64) Despre vanitate
„Făcusem, în chestiuni neînsemnate, o observație care mi s-a părut foarte nimerită în tratarea unor chestiuni însemnate: am descoperit că negoțul cel mai avantajos care poate fi făcut e negoțul cu vanitatea oamenilor, fiindcă obții de la ea lucruri foarte substanțiale, dând în schimb foarte puțin înapoi. Vom face întotdeauna afaceri mai proaste cu ambiția sau cu lăcomia oamenilor.

(65) Despre politica externă
„Nicicând nu s-a văzut mai bine firea democrațiilor, care nu au, cel mai adesea, decât idei confuze sau foarte greșite despre afacerile externe și care soluționează întotdeauna problemele externe din motive ce țin de politica internă.

(66) Despre națiuni
„Într-adevăr, națiunile seamănă cu oamenii: ele iubesc mai degrabă ceea ce le flatează pasiunile decât ceea ce le slujește interesele.

București, 11 februarie 2017.