 |
Bookfest
© Mircea Stănescu, 2009 |
Recent, a apărut vol. III din lucrarea Istoria
comunismului din România, vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975),
Iași/București, Polirom, 2017.
Totodată, au fost publicate două interviuri, la temă, acordate de Dorin
Dobrincu[1] și Armand Goșu[2], editori împreună cu regretatul Mihnea Berindei. Ele
relatează contextul proiectului, aflat în prelungirea Comisiei Tismăneanu, și
schimbările benefice generate de aceasta în câmpul arhivistic autohton.
L-am cunoscut pe Mihnea Berindei, motorul său, care mi-a propus colaborarea
la editarea celui de-al II-lea volum al seriei. Îmi citise volumul de documente
editat în 2003, îi plăcuse cum lucrasem. Inițial am fost de acord, apoi... n-am
făcut nimic.
Am înțeles de ce nu aveam nici o tragere de inimă la scurt timp, cu
prilejul lansării vol. I al seriei, petrecută în 2009 în prezența președintelui
de atunci al Republicii, Traian Băsescu, înțelegere pe care o pot formula
astfel: cred în mod profund că istoricul nu are nevoie de politician ca să-și
facă meseria, prin urmare, nu văd de ce un proiect istoric să fie măcar legat, necum
subsumat unuia politic.
Dincolo de această perspectivă de principiu, opusă oricărei ancilarități,
cum spuneam, publicasem deja un volum în care strânsesem documente de același tip
într-un moment în care arhivele erau practic închise, și tocmai de aceea[3]. Pe
scurt: la vremea respectivă publicasem documente nu pentru că ele erau
accesibile, ci tocmai pentru că nu mai erau.
În fine, într-un demers de acest tip aș relativiza rolul politicienilor – și
al istoricilor, deopotrivă! –, căci istoricul nu are a aștepta de la aceștia
să-i preia recomandările, să-i urmeze concluziile, ci doar să se sprijine pe
ele, să le utilizeze atunci când corespund propriilor scopuri. Iar dacă aceasta
este o speranță, este tot ceea ce putem spera.
Politica și politica istoriei sunt demersuri complet diferite, și așa cred
că este bine și eficient să și rămână. Spre beneficiul amândurora.
NOTE
București, 19 ianuarie 2017.
