ROMÂNIA ȘI PROGRAMUL DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA „ANTISEMITISMULUI“

În condițiile în care anul acesta România a preluat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, în perioada 23–26 mai 2016 la București a avut loc reuniunea sa plenară.
Cu acel prilej a fost adoptată o definiție politică de lucru („nelegală) cu privire la antisemitism. Pentru că nu există o traducere oficială a documentului, vom cita originalul în limba engleză:

Antisemitism is a certain perception of Jews, which may be expressed as hatred toward Jews. Rhetorical and physical manifestations of antisemitism are directed toward Jewish or non-Jewish individuals and/or their property, toward Jewish community institutions and religious facilities.

Îngrijorătoare nu este atât definiția, ci „ghidul de lucru, prin care sunt date exemple și, în special, adagiul orwellian: but are not limited to. Iar acolo au fost inserate, între altele, trimiteri la Statul Israel de tipul:

Manifestations might include the targeting of the state of Israel, conceived as a Jewish collectivity.

Apoi, este introdusă o nuanță importantă, pentru a fi atenuată la rândul ei:

However, criticism of Israel similar to that leveled against any other country cannot be regarded as antisemitic.

Și în continuare:

Accusing the Jews as a people, or Israel as a state, of inventing or exaggerating the Holocaust.

Denying the Jewish people their right to self-determination, e.g., by claiming that the existence of a State of Israel is a racist endeavor.

Accusing Jewish citizens of being more loyal to Israel, or to the alleged priorities of Jews worldwide, than to the interests of their own nations.

Drawing comparisons of contemporary Israeli policy to that of the Nazis[1].

Prin urmare, documentul este marcat de grija de a menaja Statul Israel de critica legitimă cu privire la instrumentalizarea Șoahului și tratamentul inuman aplicat palestinienilor în Teritoriile Ocupate, și prin respingerea oricărei comparații cu situații istorice sau actuale similare. Or toate acestea sunt considerate forme de antisemitism.
În fapt, Klaus Iohannis anunțase încă din timpul vizitei sale în Israel (martie 2016) că:

România va trata în modul cel mai responsabil cu putință și cu mare onoare această sarcină, pentru îndeplinirea căreia vom coopera îndeaproape cu Israelul[2].

Pe 7 iulie a.c., Președintele a primit o delegație a Comitetului Evreiesc American (American Jewish Comitee – AJC), o influentă organizație specializată în instrumentalizarea holocaustului și lobby pentru Statul Israel, condusă de David Harris și rabinul Andrew Backer.
Iată declarația de presă publicată cu acel prilej:

Partea română a reiterat ideea că România are nevoie de o structură educațională instituționalizată care să furnizeze cursuri de pregătire pe tema Holocaustului şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului (subl. n.) pentru funcționari, oameni politici, diplomați, precum şi pentru personalul din instituţiile publice. O astfel de formulă educaţională va contribui semnificativ în procesul de anihilare a formelor incipiente de ură, discriminare, violenţă[3].

După cum am văzut cu alt prilej, România are ambiția să devină un centru regional de combatere a „antisemitismului, discriminării și xenofobiei, în parteneriat cu SUA, dar în principal cu Israelul, fapt care arată că aceste chestiuni sunt integrate (practic, menținute) viziunii sale strategice și de securitate, fiind considerate chestiuni de politică externă[4].
În fapt, această nouă „pregătire politico-ideologică a cadrelor a început deja.
Spre exemplu, Institutul Național al Magistraturii (INM) a introdus în programul de formare continuă a judecătorilor și procurorilor pe anul 2016 tema „Combaterea fascismului, rasismului, xenofobiei și a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, pentru a fi abordată în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator național al președinției române a International Holocaust Rememberence Alliance – IHRA. Scopul declarat este „realizarea unei analize și înțelegeri profunde (sic!) a legislației române în domeniu, prin „formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii și/sau de specialiști străini în materie[5].
Astfel, prin Hotărârea nr. 8/28.04.2016, Consiliul Științific al INM a aprobat „folosirea în mod excepțional“, la conferința cu tema indicată, a următorilor „specialiști: Adrian Mihai Cioflâncă (cercetător științific gr. III la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România), Mihai Chioveanu (profesor universitar, prodecanul Facultății de Științe Politice a Universității din București), Felicia Waldman (conferențiar universitar, coordonatoarea masteratului de cultură și civilizație ebraică de la Universitatea din București, Facultate de Litere și a Centrului de Studii Ebraice Goldstein Goren), Noa Barbara Mkayton (Yad Vashem, Israel, Head of the Desk for German Speaking Countries International School for Holocaust Studies) și Aleš Gião Hanek (Hate Crime Officer, OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights – ODIHR, Varșovia)[6].
Astfel, pe 9 iunie a avut loc întâlnirea programată, la care însă Felicia Waldman nu a mai participat[7].
Trei concluzii și mai multe întrebări:
1) Ordinea nefirească a lucrurilor este cea indicată de Președinte în cursul întrevederii cu liderii AJC: „studierea Holocaustului, combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului.
Ordinea firească ar fi următoarea: combaterea rasismului (antisemitismului, islamofobiei, antițigănismului), a xenofobiei și studierea exterminării evreilor, țiganilor și a criminalității comuniste, totul ca parte a educației democratice și fără directive ori voluntarisme ideologice.
2) Credem că cetățenii români ar merita să fie informați asupra motivelor pentru care România remite în mod nepermis Israelului (și SUA), fie și în parte, sarcina educației legate de Șoah și de combaterea antisemitismului și a xenofobiei. Apoi, să li se spună de ce tema nu este una de politică internă, legată de educația cetățenească, ci în principal de politică externă, integrată chestiunilor strategice și de securitate. Care sunt obiectivele și care este câștigul scontat? Sau nu este nici un câștig, iar țara noastră o face numai pentru a fi pe plac partenerilor externi, pentru a evita astfel să fie izolată pe plan internațional?
3) Aflăm din presă că Ioanid, șeful grupării „antifasciste (în text: „istoricul român Radu Ioanid), a predat și el la Colegiul Național de Apărare, o instituție care s-a ilustrat prin punerea sub umbrela studiilor de securitate a imposturii academice celei mai crase[8]. Desigur, publicația respectivă nu ne spune nici cum, nici de ce, pentru că dacă ar cuteza și-ar da foc la valiza diplomatică. Ar fi însă „de interes public ca autoritățile române să explice modul în care un istoric american specializat în holocaust ajunge să „educe pe liderii României.
În fine, cu cât noul program politic memorial prezidențial tinde să se contureze, cu atât mai mult părăsește terenul realităților și basculează în ideologie. Rămâne de văzut cum va evolua, însă date fiind antecedentele – cel comunist, dar și cele postcomuniste – este de presupus că pe măsură ce va fi mai apăsat, mai imperativ, va fi acompaniat de ficțiunea de rigoare, sfârșind prin a se învârti în gol. Dar cel mai îngrijorător lucru nu este că se va dovedi inutil scopului declarat, atâta vreme cât rasismul, antisemitismul și xenofobia nu înregistrează cote ridicate în România, ci că va genera efecte de bumerang.

NOTE






[7] Agenda se găsește la adresa: http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=161&d=1387.


București, 12 iulie 2016.