ÎN LEGĂTURĂ CU UN RECENT PROIECT AL MINISTERULUI JUSTIȚIEI


Pe data de 16 septembrie a.c., Ministerul Justiției a lansat „în dezbatere publică” proiectul de Lege privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945.


Iată ce se afirmă în preambul:

„Prin proiectul [...] se propune instituirea unei sancţiuni pecuniare, cu titlu de despăgubire, complementară sancţiunii penale, care să fie plătită lunar de persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de forma de participaţie penală, care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală sau producerea unei dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate de regimul totalitar comunist. / În acest sens, a fost prevăzută constituirea unui fond destinat plăţii drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, fond ce va fi alimentat din sumele plătite cu titlu de despăgubire de către foştii torţionari, condamnaţi definitiv.”


Cum este motivată inițiativa:

„opozanţii regimului comunist au constituit o categorie aparte asupra căreia ANGAJAȚI [subl. n.] ai instituţiilor represive şi ai altor structuri ale aparatului şi statului comunist au săvârşit fapte cu scopul de a-i distruge”.

„Acţiunile cu caracter represiv au fost instrumentate DE CĂTRE PERSOANELE [subl. n.] care făceau parte din instituţiile de ordine şi siguranţă publică, justiţie, Partidul Comunist, prin încercarea de a distruge o parte a cetăţenilor statului totalitar.”

„Secţiunea a 3-a / Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ / 3. Impactul social / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect”.

„Secţiunea a 6-a / Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normative

1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect

2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de act normativ / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect”.


În legătură cu această propunere legislativă, dat fiind faptul că se află în dezbatere publică, ne vom spune și noi opinia:

1) Proiectul vizează persoanele care ar urma să fie condamnate penal, ceea ce înseamnă că se întemeiază pe presupunerea că vreuna dintre acestea va fi vreodată inculpată și – de două ori ipotetic – va fi condamnată. Reamintim: până în prezent însuși Alexandru Vișinescu, foarte mediatizatul caz, se află în faza pregătitoare a urmăririi penale, fără să fi fost însă inculpat, darămite judecat și condamnat.

2) În cazul în care vreunul dintre cei vizați va fi condamnat, instanța va decide cuantumul reținerii lunare din pensie, care va fi virat într-un fond special destinat victimelor.

3) Motivarea indică faptul că inițiatorul nu dorește o soluție juridică având ca țintă lichidarea completă a situației – stranie, de altfel, pentru o democrație! – în care angajații instituțiilor implicate în operațiuni criminale au beneficiat și beneficiază în continuare de toate drepturile conferite de regimul comunist, la fel cum victimele au rămas, și ele, într-o situație nu fundamental diferită de cea a vechiului regim. (A se vedea, în acest sens, trimiterile la unele „persoane”, iar nu la „instituții” și „politici” criminale în anasamblul lor, puse sistematic în practică de către totalitatea angajaților acestor structuri, dincolo de ierarhia responsabilităților, formulare similară unei vechi practici a regimului comunist care viza translarea responsabilităților Partidului-Stat către o parte a indivizilor care îl reprezentau.) O soluție juridică justă ar fi, așa cum s-a întâmplat în Germania, limitarea prin lege a indemnizațiilor categoriilor implicate în represiunea comunistă.

4) Aceeași motivare indică o substituire a măsurilor reparatorii reale cu un gen de despăgubiri ipotetice și/sau, în cel mai fericit caz, nesemnificative, care ar alimenta nivelul și așa redus al sumelor plătite prin indemnizația de deținut politic sau ca urmare a unei alte legi-paliativ – Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

5) Consultarea preabilă cu asociațiile victimelor, vizate de proiect, nu a avut loc, iar impactul social al proiectului nu a fost avut în nici un fel în vedere, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă intenția inițiatorului nu a fost ca despre ceea ce nu se vorbește să nici nu existe.

6) Neconsultându-se cu nimeni, și în special cu victimele și urmașii lor, Ministerul Justiției/Guvernul nu a putut afla nici dacă acestea ar fi de acord să primească ipoteticele despăgubiri direct din banii funcționarilor crimei. Căci nu ar fi cea mai mare ofensă pe care o poți aduce victimelor să le împingi – chiar și/mai ales în ciuda voinței lor – să stea cu mâna întinsă la torționarii lor?! 

Notă finală: în legătură cu practicile reparatorii de acest tip a se vedea și articolul nostru „REPUNERE ÎN DREPTURI versus «REABILITARE»”, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2013/09/repunere-in-drepturi-versus-reabilitare.html.


București, 18 septembrie 2013.