Pentru început, sunt utile câteva cuvinte despre revistă, dat fiind că este puțin cunoscută în România și, din câte știm, a fost o singură dată prezentată, cu prilejul numărului special consacrat țării noastre (91-92/2007).
Revista trimestrială Communisme a fost înființată în 1982. Până în 1986 a fost editată de Presses Universitaires de France, apoi a fost publicată la Editura L’Age d’Homme, prin grija editorului Vladimir Dimitrievici. De la înființare și până în 1995, revista a fost condusă de Annie Kriegel, apoi de Stéphane Courtois, un nume binecunoscut publicului românesc datorită Cărții negre a comunismului.
Revista a fost înființată la inițiativa lui Courtois (fost militant maoist), care a grupat în jurul său alți foști militanți comuniști dezangajați începând cu 1971 (anul publicării Arhipelagului Gulag de Soljenițîn), și cu sprijinul Anniei Kriegel, ea însăși o fostă membră a aparatului Partidului Comunist Francez în perioada 1945-1956. S-au reunit astfel două generații de cercetători care au valorizat experiența personală în studierea academică a fenomenului comunist. Rezultatul a fost o revistă de mare ținută intelectuală, una dintre cele mai importante la nivel mondial.
Revista se deschide cu un cuvânt în memoria editorului revistei, Vladimir Dimitrievici, decedat în cursul anului, în urma unui accident de automobil.
Numărul centenar al revistei este dedicat memoriei Anniei Kriegel, istoric și fondator al revistei, decedată în 1995, și se intitulează: Annie Kriegel și sistemul communist mondial. El grupează, în principal, comunicările prezentate la Colocviul internațional ținut în ianuarie 2010, sub titlul: Sistemul comunist mondial – de la conceptul kriegelian la realitate.
Conceptul de „sistem comunist mondial”, forjat de Kriegel în anii 1982-1984, presupune existența a trei subsisteme: cel al partidelor, al partidelor-stat și cel al alianțelor. Accesul la arhivele sovietice, începând cu anul 1992, a confirmat din plin acest mod de a vedea lucrurile.
După o prezentare a conceptului kriegelian datorată lui Stéphane Courtois – Annie Kriegel și conceptul de sistem comunist mondial, comunicările se axează pe subiecte care ilustrează unul dintre cele trei subsisteme (cel al alianțelor): Yves Santamaria – „Național-thorézismul” și „lupta pentru pace” și Sylvain Boulouque – Locul sindicalismului în sistemul comunist mondial; sau teme specifice în directă legătură cu subiectul: Nikos Marantzidis – Sistemul comunist mondial și războiul civil grec, Antonio Elorza – Expansiunea și apogeul sistemului comunist mondial, 1945-1979. Și nu am indicat decât o parte dintre ele.
Fiind vorba despre numărul centenar al revistei, el este însoțit de 130 de pagini de liste ale autorilor și articolelor publicate de-a lungul celor 30 de ani de apariție, care reprezintă 14.000 de pagini tipărite, cifre impresionante luate fie și în sine.
Introducerea semnată de Courtois dă seama de reușitele și greutățile întâmpinate de-a lungul acestei lungi activități editoriale, începând cu debutul, inerent legat de dificultățile mentale pe care foștii militanți le-au avut în dezangajarea față cu adeziunea lor la o ideologie totală și extremă, continuînd cu retragerea subvenției CNRS, din motive ideologice, după publicarea Cărții negre a comunismului în 1997, și sfârșind cu recenta dispariție a editorului, care a adus revista într-o situație și mai grea. Nu lipsesc remarci amare de tipul: „Cu toate acestea, «tinerii» de atunci (generația lui Courtois – n.n.) par să fi ajuns din nou în situația de acum treizeci de ani...” (p. 5).
În fine, date fiind dificultățile materiale, se pare că revista se va metamorfoza într-un volum cu apariție anuală. Sigur este însă că bătălia pentru o istorie obiectivă și păstrarea unei memorii juste a victimelor va continua. Pentru a o face, ea are însă nevoie de o tribună. Suntem convinși că revista Communisme – sau urmașa ei –va continua să rămână un reper în acest proces.
București, 30 august 2012
