Mircea Stanescu

SECULARISMUL LA NOI. UN CAZ ȘI O EXPLICAȚIE MAI LARGĂ

Sursa: IICCMER
Sandra Pralong este fiica arhitectei Sanda Budiș, care la rândul ei este fiica lui Alexandru Budiș[1].
Cine a fost acesta din urmă?
Un colonel al Armatei Române căzut prizonier pe frontul antisovietic (1944-1948). „Reeducat în lagăr, el a îndemnat ceilalți prizonieri români să se înscrie în Divizia „Horea, Cloșca și Crișan.
Prin „reeducare este necesar a se înțelege exact ceea ce s-a petrecut ulterior în țară, la Caracal (1945), Suceava și Târgșor (1948-1950), Pitești, Brașov, Târgu Ocna, Ocnele Mari, Peninsula (1949-1951), Aiud și Periprava (1960-1964), dar fără torturi, ci „numai cu: foame, frig, frică, șantaj moral și amenințarea morții.
De acolo, omul s-a întors „alt om. A fost avansat general și a predat ca profesor la Academia Militară (pe atunci „I.V. Stalin).
Arestat în 1951, pe 16 septembrie 1952 a fost închis „administrativ la Jilava pe motiv că și-a însușit bunuri din teritoriul sovietic, și a făcut propagandă anticomunistă și în favoarea continuării războiului antisovietic. În fapt, nu se arătase suficient de docil față de Nicolae Ceaușescu, șeful Direcției Politice a Armatei de la acea vreme.
La Jilava a fost ca între ciocan și nicovală: între regimul căruia i se atașase și care se lepădase de el, și alți „criminali de război. I se spunea „Generalul roșu.
Distrus moral, a fost eliberat după moartea lui Stalin, pe 24 aprilie 1953.
Exceptând funcțiile avute de acest om, istoria sa nu are nimic neobișnuit: în acei ani au fost nenumărate situațiile de acest tip sau similare.
Deci ce vrem să spunem cu aceast caz care este tipic într-un alt mod?
Toată lumea știe cine este Sanda Pralong: „trimisa lui Soros în România (am citat-o pe mama sa) și consiliera Președintelui Republicii în chestiuni de emigrație română[2]. La temă, ea consideră, de pildă, că „pentru a forma oameni adevărați, școala nu are nevoie de religie“, pentru că „religia înseamnă dogmă, iar dogma împarte oamenii în «buni» (cei care cred ca noi) și «răi» (cei care cred în alte dogme), ori [sic!] asta este exact ceea ce școala NU trebuie să facă!“[3]
Această neînțelegere completă nu doar a mesajului religios, ci și a rolului religiei în societate, este însoțită de o propensiune către radicalismul laic cu accente amorale: „Să nu ne mire, așadar, că în România oamenii «bine», cu credință și valori, sunt timizi, iar cei «fără niciun Dumnezeu» au tupeu și le-o iau în față! Or noi vrem să ne educăm copii[i] să fie cutezători, nu timorați [subl. n.].
Or o asemenea perspectivă evacuează nu doar religia, ci și binele, căci, cum se spune în popor, este un fel de «a arunca copilul odată cu apa din albie». Motivul este că odată ce ai scos religia din spațiul public, locul nu va rămâne gol, ci va fi luat de radicalism.
În contextul disputei tradiționalism versus secularism se vorbește azi prea puțin de sursele discursului secular, iar când se vorbește, este mai degrabă greșit. De pildă, în afară de Andrei Marga și de Vladimir Tismăneanu, cine are la noi vreo legătură cu neomarxismul „Școlii de la Frankfurt? Apoi, la fel de sugestiv, nici unul dintre ei nu s-a amestecat până acum în această „ceartă a universaliilor.
Or cea mai importantă sursă a secularismului de la noi – care n-am cunoscut nici Mai ’68, nici „Complexul Baader-Meinhof, nici Revoluția sexuală, nici Revoluția Culturală chineză – este politica ateistă a regimului comunist, și aceasta fie în varianta sovietică (prizonierat), fie în cea autohtonă: „educarea și „reeducarea comuniste. Am spune deci că acesta este un lapsus revelator comun seculariștilor și tradiționaliștilor, o realitate pe care o ocultează fie din pricina legăturii sale cu dejismul și ceaușismul de zi cu zi, fie din cauza slăbiciunilor proprii.
Desigur, este mai simplu, mai inteligibil să personifici lucrurile, care în realitate sunt complexe, și tocmai de aceea toate acestea poartă un nume, drept pentru care li s-a spus: „Soros și „sorosism.
În fapt, la momentul 1990 societatea românească era într-o foarte mare măsură secularizată – lăsăm la o parte faptul că începând tot de atunci s-a petrecut o întoarcere a românilor la religie, dar acesta este un subiect aparte – iar realitatea ar fi evoluat în parametrii actuali și fără George Soros și, mai ales, fără Sandra Pralong.
Bineînțeles, ONG-urile finanțate de Soros sunt aici, la fel ca și fenomenul denumit: acesta este un fapt. Dar de aici și până la paranoia, drumul a fost parcurs mult prea ușor.
În fine, ar fi de spus că acestui fenomen i s-a dat un chip și un nume tocmai pentru că Soros și acțiunile sale sunt cele mai vizibile. În realitate, Administrația SUA desfășoară activități de același tip, mai puțin vizibile însă, dar mai sofisticate, la fel cum au făcut, cum fac, la o scară mult mai redusă, State precum Franța, Germania, Suedia sau Norvegia. Or toate acestea se supun unui cadru secular neoliberal a cărui dogmă este excelența[4].

NOTE
[1] Pentru istoria familiei Budiș a se vedea: Sanda Budiș, Fata tatei și mama fetei. Istoria unei vieți între România si Elveția, Iași/București, Editura Polirom, 2012 și interviul Eugeniei Vodă cu autoarea, la adresa: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/sanda-budis.

[2] O biografie oficială a Sandrei Pralong, „activă în societatea civilă, autor, profesor, fondatoarea Fundației SynergEtica, consultant, trainer și coach, se găsește la adresa: http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/consilierii-presedintelui/sandra-pralong.


[4] La temă, a se vedea Thorsten Botz-Bornstein, The trouble with Excellence, la adresa: https://lareviewofbooks.org/article/trouble-with-excellence/.

București, 17 noiembrie 2016.

CUM CONTINUĂ POZIȚIONĂRILE ÎN CHESTUNEA REFERENDUMULUI?

Sursa: Pagina de Facebook a Coaliției
1. Despre o „trădare
Bălăcăreala dintre tradiționaliști și seculariști a fost pusă în umbră de luarea de poziție a Clotildei Armand, numărul 2 al USR:

Opinia mea este că USR se poziționează pe temele care au stârnit indignarea românilor: corupția, proasta administrație, ne-transparența, risipirea banului public, manipularea alegerilor. De fapt, USR s-a născut din exasperarea comună a unui grup foarte divers de cetățeni față de administrația hoțească a partidelor PSD-PNL-UDMR și sateliții lor. Ne unesc temele de mai sus. Pe alte teme, fiecare dintre noi are în mod evident propriile opinii și păreri, dar atâta timp cât suntem împreună în USR am căzut de acord să nu le promovam din postura de politician. Ar fi ne-etic să procedăm altfel, deoarece nu am fost votați și nu candidăm decât pe temele menționate mai sus .(subl. n.).
Există desigur și alte subiecte de interes public majore decât cele care au generat formarea USR. Aș vrea ca pe teme ne-tehnice, care pot fi înțelese de către marea masă a alegătorilor, decizia să revină poporului român prin referendum și nu unor reprezentanți aleși pe cu totul alte platforme și teme electorale. Pentru aceste teme, noi încurajăm inițiativele legislative, inclusiv de modificare a Constituției, din partea poporului. Numai dacă sunt consultați și au un rol activ, cetățenii se vor implica cu adevărat în viața politică. Noi dorim o comunitate responsabilă, care își spune părerea. Numai cu această condiție democrația se va maturiza. Ne plângem că poporul este manipulabil, dar cum ar putea deveni mai matur politic dacă nu este lăsat să se exprime și nu este luat în serios? (subl. n.)
Din 1990 până astăzi, nicio inițiativă legislativă populară nu a devenit lege în România. În afară de referendumurile din 1991 și 2003 pentru adoptarea Constituției, au mai existat după căderea comunismului doar 4 referendumuri, toate la inițiativa reprezentanților aleși și toate eșuate. Politicienii din FSN și derivatele sale, adică grupul partidelor parlamentare actuale, au confiscat parțial suveranitatea poporului proclamată în Constituție:
„Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum (Art. 2(1) din Constituția României).
Opinia mea este că e bine să redăm poporului român deplina exercitare a suveranității sale prin ambele modalități prevazute în Constituție. Un exemplu celebru este inițiativa recentă de modificare a Constituției de către un grup de 2,7 milioane de cetățeni. Este necesar ca această inițiativă, declarată recent constituțională de către CCR, să fie supusă deciziei populare prin referendum (subl. n.). Acest referendum nu trebuie instrumentalizat pentru influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Orice alt deznodământ al acestei inițiative ar fi o atingere a principiului suveranității poporului român stipulat în articolul 2 din Constituția României și un pas înapoi în maturizarea democrației în România.
(Pagina sa de Facebook, 8/11/2016.)

Opinia noastră este că, fiind politician, ea a sesizat pericolul politic al chestiunii, și aceasta în două sensuri:
1) O chestiune de strategie: Coaliția pentru Familie reprezintă curentul dominant, prin urmare, ar fi o socoteală proastă să te poziționezi în chiar preajma alegerilor contra lui;
2) O chestiune de coerență: a evita să discuți subiectul referendumului, ba chiar a te pronunța împotriva lui, așa cum îi cer aderenții seculariști, te-ar pune într-o postură de negare a dreptului poporului de a-și spune cuvântul, prin intermediul plebiscitului, asupra unei teme fundamentale a societății românești. Or, când spui că dorești să astupi prăpastia dintre cetățeni și politicieni, un mesaj contrar ar arăta în clar, vorba lui Arghezi, că una vorbim, alta fumăm.
Dacă luăm în calcul că asertoarea vine dintr-o cultură secularizată, cea franceză, și că, verosimil, cele spuse sunt în contra a ceea ce crede în mod intim, putem conchide că „franțuzoiaca, „străina, nu doar că vorbește o limbă politică limpede, inteligibilă, ci că ține un discurs responsabil.
Reamintim că nici PNL, nici PSD nu au spus că referendumul trebuie să aibă loc, ci: c-o fi laie, că-i bălaie, că vedem mai încolo, după alegeri.
În fine, și mai important, cu acest discurs rațional ea și-a pus în cap seculariștii aderenți – propriii aderenți! – până într-acolo încât a fost acuzată de „trădare după modelul bolșevicilor cu menșevicii, fiind înfierată drept „homofobă, iar o simplă privire pe pagina ei de Facebook este suficientă.

2. Clarificări ideologice
Nicuşor Dan, numărul 1 al aceluiași partid, intervine în disputa dintre D-na Armand şi susținătorii secularişti: caracterul familiei nu este o temă a USR şi nici, cu atât mai puțin, una de campanie:

Am remarcat foarte multe comentarii în media față de postarea de facebook scrisă astăzi de Clotilde Armand. În mod evident, ea și-a exprimat o părere personală față de inițiativa Coaliției pentru Familia Creștină. Subliniez: poziția exprimată de Clotilde nu este poziția USR, este una personală (subl. n.).
USR consideră că discuția despre modificarea Constituției pentru definirea familiei nu trebuie să se suprapună cu dezbaterea din alegerile parlamentare. De aceea, USR nu susține organizarea unui referendum în același timp cu alegerile parlamentare.
Membrii USR au opinii diverse asupra referendumului și definirii familiei. În USR nu suntem cu toții la fel, nu credem în aceleași lucruri și vorbim deschis despre asta. Suntem împreună nu pentru că gândim identic, ci pentru că suntem uniți de dorința de a schimba felul în care se face politică în România.
Trebuie să rămânem uniți pe câteva teme fundamentale. Pentru că altfel nu putem izbândi. Nu vom intra într-o dezbatere care ne dezbină (subl. n.). N-am face decât să facem jocul cinic al unor oameni disperați de faptul că sistemul lor se zdruncină din temelii.
Haideți să nu intrăm în jocul lor.
(Pagina sa de Facebook, 8/11/2016.)

Prin urmare, acest declarat „partid antisistem se definește ideologic, pe de o parte, ca fiind minimalist, iar pe de alta se aliniază, în acest punct, „sistemului.
Inteligibil, între cei doi lideri se pare că are loc un joc pe două piste – și în același timp pe nici una – cu rolul de a manevra cumva cartoful fierbinte, dacă oricum nu-l pot înghiți.
Dar dincolo de discurs, rămâne o realitate: USR/USB, în scurtul său exercițiu politic, s-a manifestat drept un partid secularist, la început timid, apoi din ce în ce mai apăsat: a se vedea cazurile de la Primăria Sectorului 1 București și cea a Capitalei. E drept, el s-a arătat mai puțin radical decât PNL, însă în mod fundamental ambele partide susțin același tip de politici.
Dar nu atât volutele grupării între pulsiunea antisistem și alinierea la el ne interesează aici, ci maniera în care va gestiona problema sesizată de „trădătoarea Armand: cum rămâne cu voința cetățenilor pe care, iată, spre deosebire de toți ceilalți, pretinzi că dorești să-i asculți, să-i reprezinți cu adevărat?

3. Precum Angela, Președintele merge mai departe
Întrebat în cursul unei dezbateri cu studenții de la facultățile de științe politice din București dacă inițiatorii demersului de modificare a Constituției cu privire la definirea familiei au generat radicalizarea unor culte, Iohannis a răspuns:

Nu cred că au produs nicio radicalizare, dar nici nu au avut vreun impact în sensul de a modifica atitudinea unor grupări față de temă. După părerea mea, tema, chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături, și are susținători importanți, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească (subl. n.), cum nici reacțiile unor politicieni nu au reușit să miște electoratul semnificativ.

După mai multe împleticiri, el tocmai le-a spus celor din Coaliție, în acelaşi stil, că este împotriva referendumului:

Am făcut acele afirmații cu foarte multă bună-credință și le-aș repeta oricând. S-au găsit bineînțeles unii politicieni șmecheri care imediat s-au cățărat pe mine și au încercat să dovedească ce buni patrioți și români sunt ei și că eu mă situez într-o poziție stranie. Nu cred că sunt într-o poziție stranie și nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de inițiative. Sigur, se poate supune orice la vot, putem să mergem, ștampilăm și obținem un rezultat, însă ceea ce niciodată nu se poate obține prin vot este pacea socială. (...) Or, niciodată, pacea socială nu poate să fie rezultatul unui vot de tip referendum (subl. n.), ci poate să fie doar rezultatul unei abordări mature din partea tuturor actorilor relevanți din societate. Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau într-alta nu rezultă decât într-o mulțime de perdanți. De obicei pierd toți. Dacă pacea socială în țară se rupe, nu există niciun câștigător, există numai perdanți. Din acest motiv am spus că este foarte important să fim toleranți.

Mai mult, el a precizat, într-un mod rebarbativ, că este în favoarea căsătoriilor persoanelor de același sex și că dorește să impună tema:

A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conștient că sunt alții cu alte păreri, alte opinii, dar nu contează că suntem toți români în cazul acesta, în societatea românească[,] și vreau să mergem mai departe (subl. n.), asta înseamnă toleranță. Toleranța rezultă din informare, nu din dezinformare.

Se pare că Președintele se bazează pe rapoartele privind „starea de spirit, fapt care îl ajută să se poziționeze contra curentului popular. Mai important este însă că, în același timp, el s-a făcut emițătorul unui enunț antologic, adresat chiar studenților în științe politice, pe care îl reluăm:

Or, niciodată, pacea socială nu poate fi rezultatul unui vot de tip referendum (subl. n.).

După acest panseu care asimilează plebiscitul tacticilor de război, am putea spune, desigur: «Noapte bună, democrație, oriunde te-ai afla!»
Dar dincolo de teoria politică şi de morală rămân două necunoscute practice care fac din prestația Președintelui una hazardată: rezultatul alegerilor din iarnă și capacitatea sa de a impune pe agenda politică o temă precum cea a căsătoriilor persoanelor de același sex.
În fond, ceea face aici «primul om în Stat» este un amalgam: toleranța față de minoritățile sexuale este una (ea ține de respectarea drepturilor omului), iar acceptarea căsătoriilor lor cu totul alta (căci privește starea moravurilor și negocierea politică). Aceasta pe de o parte.
Pe de alta, cu siguranță că o parte dintre susținătorii „familiei tradiționale sunt homofobi, însă problema este cine încalcă drepturile persoanelor de orientare sexuală diferită, cine le persecută pe acestea? Or aici ar fi nevoie de exemple, și nu le avem.
Din reacția sa nervoasă la interpelarea anterioară a pastorului baptist – de altfel, civilizată, în ciuda a ceea ce s-a colportat – înțelegem că Președintele și-ar dori o religie „moderată. Însă aici vestea pentru el, mai ales în calitate de declarat lutheran practicant, este cum nu se poate mai proastă: nu există religie moderată decât în imaginarul seculariștilor, căci religia este prin esența sa „fundamentalistă, și nu în sens peiorativ, ci în acela că susține un set de principii, de valori fundamentale. Problema ar fi una reală dacă cineva ne-ar putea arăta măcar un singur caz de radicalism confesional de la noi sau, mai concret, unul al susținătorilor valorilor „familiei tradiționale.
Ce-l nemulțumește, ce-l crispează pe Președinte este că trebuie să replice, să se arăte defensiv, în timp ce alții îi fac agenda, iar nu el cel ce le-o impune.
Astfel, se pare că Iohannis și-a format deja un punct de vedere – din interacțiunile pe care le-a avut la Bruxelles, în reacție la o inițiativă cetățenească ce-i scapă de sub control, din mesajele pe care i le trimit ONG-urile de orientare secularistă – prin urmare, este de așteptat ca în perioada următoare să caute o articulare teoretică, ideologică pentru aceste idei, de altfel foarte simpliste. Cine se oferă?
În fine, vi se pare că Președintele, împreună cu admnistrația sa, nu sunt pregătiți să abordeze o chestiune atât de complexă, de sensibilă? Dar aceasta nu mai este de mult timp o noutate, dacă ar fi să invocăm doar precedentul caz al „legii holocaustului.

București, 11 noiembrie 2016.

APROPO DE REFERENDUMUL PRIVIND SCHIMBAREA CONSTITUȚIEI

Coaliția pentru Familie în logică politică
Sursa: pagina sa de Facebook
Președintele Republicii, PNL și PSD sunt de acord ca referendumul să aibă loc după alegerile generale din decembrie 2016.
Or, ca toate promisiunile, și acesta va fi, verosimil, una de campanie.
În fapt, presupunem că după alegeri nu se va mai întâmpla nimic: partidele, cele care vor câștiga alegerile, se vor concentra asupra guvernării (sau hai să-i zicem așa), lăsând tema la o parte.
Astfel, replierea de ultim moment a PSD arată, pe de o parte, că adeziunea populistă față de solicitarea Coaliției a luat locul prudenței. Apoi, pe de altă parte, și dacă mai era nevoie, că trăim o epocă post-politică, în care prăpastia dintre guvernanți și guvernați, dacă nu se va accentua, atunci se va menține.
Dar dincolo de acest nu doar malheur roumain, ci fenomen mai general, global chiar, elita politică de la noi se ghidează după un anume set de reguli, un fel de „linie politică europeană, americană – în limba de lemn: „angajamentele euro-atlantice –, prin urmare, soluția chestiunii va depinde, verosimil, nu atât de ce cred oamenii, cât de presiunile venite dinspre organismele politice ale UE, Parlamentul și Comisia Europeană, și dinspre Departamentul de Stat al SUA.
În fine, dată fiind situația, este de înțeles că fiecare o ține pe-a lui, Coaliția modificarea Constituției, iar seculariștii căsătoria persoanelor de același sex, însă BOR, colosul cu picioare de lut, se află în poziția cea mai dificilă, căci dacă va continua să se situeze pe o poziție politic inflexibilă, nenegociabilă, în perspectivă va avea doar de pierdut – a pățit-o și Biserica Catolică, în frunte cu însuși Papa –, prin urmare, ea este cumva captivă propriei poziții de aparentă forță.
Ca să rezumăm: această propunere a schimbării Constituției este una greșită strategic, și nu atât pentru Coaliție, nici pentru BOR, cât pentru ideea susținerii unui set de valori asociat „familiei tradiționale, esențial pentru societate. Căci așa-i în politică: atunci când vrei prea mult și, mai ales, când rezultatele apar ca incerte, este foarte probabil să reușești să pierzi și ceea ce ai deja, fapt care pare să devină inteligibil și pentru ierarhia ortodoxă. Părintele Constantin Necula:

Pot să vă spun din surse clare și limpezi reacția Patriarhului nostru atunci când s-a pus problema ieșirii în stradă, în 26 octombrie, pentru a susține demersul Coaliției. A zis Preafericitul: „Ajunge, avem desfășurarea manifestărilor de la București cu Sfântul Dimitrie și Sfântul Dimitrie cel Nou.

Târgoviște, 5 noiembrie 2016.

IDEEA DE FAMILIE, TEMĂ ELECTORALĂ?

„Colectiv, Strada Între Gârle
29 februarie 2016
© Mircea Stănescu
Președintele a reușit să-şi pună lumea-n cap (sau, în altă versiune, să-și facă noi aderenți) cu o declarație în care-i numește pe inițiatorii unei modificări constituționale drept promotori ai „fanatismului religios:

Însă în acest context cred că este important să reiterez un lucru în care cred [...]. Eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numește toleranță și acceptarea celuilalt; acceptarea celuilalt cu bune și rele. Nu suntem toți la fel. Nu toate grupurile etnice și toate grupurile religioase sunt la fel. Este greșit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios și a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele și nu le sprijin.

Am pune mai întâi o întrebare, fără nici un parti pris: dacă în loc să aleagă calea legală, a modificării constituționale, oamenii aceia ar fi ales să pună bombe, atunci cum ar mai fi fost taxați? Și ce anume vrea să spună Președintele: că unele confesiuni sunt violente sau că, în fond, religia este violentă? Or dacă ar fi fost vorba despre așa ceva, semnatarii nu ar fi ales niciodată soluția unei inițiative cetățenești, iar postura unui declarat lutheran practicant este cu atât mai bizară.
Prin urmare, declarația lui Iohannis este inabilă, inoportună și periculoasă din punctul de vedere al prerogativelor sale constituționale. Probabil însă că a vrut să spună „fundamentalism religios, dar nici expresia și nici consilierii nu l-au ajutat, căci, fiind un răspuns la o întrebare din sală, nu pare să fi fost pregătit anterior. Dar nu ne vom lansa mai mult în speculații.
Se subînțelege apoi că Președintele are o opinie cu privire la litigioasa, impopulara, la noi, temă a căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, fapt care va avea consecințe asupra dezbaterii publice. Oare va fi calculat el efectul politic al acestor declarații sau l-a luat gura pe dinainte, dorind să se prezinte drept „progresist? Greu de dat un răspuns simplu și în acest sens.
Cariera politică a președintelui nu ne interesează, în schimb, este nevoie ca o dezbatere publică a subiectului să fie purtată.
Iată cum se prezintă chestiunea aflată în contencios teologico-politic.
Dreptul comunitar are prerogative foarte reduse în legătură cu familia. În 2004 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „stabilirea căsătoriei pentru cupluri formate dintr-un bărbat și o femeie ține de prerogativele legilor naționale și nu constituie o discriminare.
Din contră, presiunile pentru recunoașterea legală a unei forme de conviețuire pentru cuplurile de același sex, fie sub forma unui pact civil ori prin căsătorie, vin dinspre organismul politic al UE, Parlamentul european.
În acest moment, 13 țări europene (dintre care 11 State membre ale UE) recunosc căsătoria persoanelor de același sex, cu excepții privind adopția. Apoi, 25 de țări europene, dintre care 21 State membre, recunosc o formă de uniune civilă. Cum se știe, România nu face parte dintre ele, asemeni Slovaciei, Letoniei, Lituaniei, Bulgariei și Poloniei.
Această evoluție a legislațiilor interne are loc în contextul general al secularizării, de care Biserica se simte în mod legitim amenințată. Papa a spus-o recent: trebuie să acceptăm faptul că noi, creștinii, suntem în minoritate în Europa, față cu cei care se declară non-creștini, și să purtăm dialogul cu această majoritate.
În acest context a avut loc și acțiunea Coaliției pentru Familie, un grup de organizații asociate bisericilor – și în principal celei ortodoxe, majoritare, la care nu se reduce însă – al cărei scop declarat a fost de a bloca pe viitor calea unei modificări legale în sensul acceptării căsătoriilor personelor de același sex.
Istoric vorbind, în 1905, când în Franța – modelul european prin excelență – a fost promulgată legea cu privire la separarea Bisericii de Stat, care este în egală măsură una cu privire la manifestarea libertății religioase în spațiul public, atât persoanele religioase cât și laicii aveau nu doar aceleași valori, ci și aceeași idee despre familie, ca fiind compusă dintr-un bărbat și o femeie, și nimeni nu se gândea la căsătoria persoanelor de același sex.
Această realitate s-a schimbat însă de la sfârșitul anilor 1960 (sub impulsul lui mai ’68), iar religioșii și laicii nu mai au același referențial moral, căci și-a făcut apariția o „morală laică, situată în opoziție cu „morala creștină, devenită acum dominantă și animată de dorința de a expulza religia din spațiul public pentru a o rezerva celui privat. Situația este însă mai complexă, de vreme ce, pe de o parte, avem de-a face nu doar cu revendicarea unor drepturi individuale tot mai extinse, inexistente anterior, ci și cu o exhibare, ba chiar exacerbare a individualității, iar, pe de altă parte, cu o decuplare a religiei de cultură („sfânta ignoranță, cum o numește sociologul Olivier Roy).
Revenind în plan intern, Patriarhul BOR a dat un comunicat în care, pe lângă argumentul legal, valabil, înțelege foarte bine că pe cei cărora li se adresează nu-i impresionează „morala creștină, prin urmare, invocă un argument suplimentar, și el valid, măcar în parte: al declinului demografic.

Oricum, un demers civic, perfect legal şi validat de Curtea Constituţională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios, sau o dovadă de intoleranţă. Propunerea de amendare a Constituţiei nu reprezintă „o solicitare ultimativă, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de raţiuni ale moralei creştine, ci şi de realitatea dramatică a prăbuşirii demografice atât în România, cât şi în celelalte ţări europene.

Totodată, ar fi de remarcat că, asemeni Bisericii Catolice, Biserica Ordodoxă se opune, în mod explicabil, extinderii drepturilor menționate, dar, pe de altă parte, are o poziție rezervată (în termenii Președintelui, „tolerantă) față de avort. Or, dincolo de „morala creștină, și acesta are legătură cu problema demografică, am spune chiar mai mare.
Dacă situăm declarația Președintelui cu privire la susținătorii ideii de „familie tradițională în context social-politic, se înțelege mai bine ce rol joacă. O vom spune pe scurt și direct: ea are un caracter eminamente politic.
Mai întâi, Prim-ministrul este conștient că șeful său a făcut o gafă, prin urmare, ține să se disocieze:

nu cred că ideea de familie [tradițională – n. n.] în România ar trebui sistematic pusă în contradicţie cu ideea de toleranţă.

Apoi, liderul principalului partid de opoziție – iar nu al Opoziției, căci de la tragedia „Colectiv nu a mai existat așa ceva – se amestecă și el în chestiune, preluând sloganul celor înjurați de Președinte:

Eu sunt un om tradiţionalist. Dacă pentru asta pot fi considerat fanatic religios, sunt un fanatic religios. Sunt creştin-ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, când vrea Dumnezeu, şi cu copii.

Aflat la originea prezentului guvern, la fel ca și al tentativei recente de a forma o coaliție pre- sau post-electorală între PNL și USR, cu un prim-ministru anterior desemnat (același), Președintele se adresează celei din urmă formațiuni politice și organizațiilor „societății civile, în fapt, ONG-urilor cu un mesaj secularist, pe care și le dorește raliate, intrând astfel în conflict cu cele care au un mesaj tradițional, religios, dar mai ales cu colosul cu picioare de lut: Biserica Ortodoxă Română. Prin urmare, reacția sa pare să fie o tentativă de raliere politică la singurul mesaj care ar putea uni PNL și USR, cel antireligios (iar nu doar anticlerical). Este inteligibil deci că PSD a captat în mod oportun mesajul opus.
La rândul său, PNL a simțit pericolul pierderii sprijinului electoral și a căutat să dea satisfacție majorității refractare temei, fără să-și îndepărteze însă potențialii aliați:

PNL a spus de multă vreme că are un angajament ferm, pentru familia tradițională, pentru că respectăm Codul Civil, care spune foarte clar că o căsătorie este valabilă între un bărbat și o femeie. [...] Sperăm să putem discuta așezat, civilizat, într-un cadru în afara campaniei electorale. În momentul în care aduci o asemenea temă în campanie, ea nu va fi folosită pentru interesul public, ci va fi folosită ca temă de campanie, unii împotriva altora.

Cazul arată, dacă mai era nevoie, cum clivajul dreapta (tradiționalistă) / stânga (seculară) nu are nici un sens la noi. Dar el nu mai are nici la alții. În Franța, de pildă, până și Frontul Național al lui Marine Le Pen are un mesaj secularist, înțeles ca opoziție față de manifestarea religioasă în spațiul public, o poziție pe care bătrânul său tată ar fi taxat-o fără greș drept „marxistă.
În România, sistemul „contraponderilor nu funcționează – și nici în în privința acestui subiect țara noastră nu face un caz aparte, comparativ cu alte state est-europene –, exceptând corecția pe care o aduce rarisim Strada, în timp ce sistemul administrativ rămâne politizat în profunzime, în ciuda mesajului protestelor din siajul tragediei „Colectiv, așa încât, asistăm la propuneri parapolitice bizare venite chiar din centrul sistemului politic.
În fine, oare tema caracterului familiei va deveni una de campanie electorală sau, pentru este că litigioasă, va fi abandonată oportun, așa cum pare să sugereze replierea de ultimă oră a Președintelui, care invocă neînțelegerea destinatarilor mesajului său?

Deja felul în care unii au interpretat afirmațiile mele arată cu vârf și îndesat nevoia de… [ezită – n. n.] nevoia de conciliere, nevoia de pace socială în România. […] Io n-am acuzat pe nimeni și nici n-am intenționat. N-am acuzat Biserica Ortodoxă Română, cum nu am acuzat nici Biserica Penticostală, nici pe alții. N-am avut de gând! Am atras atenția asupra unor posibile pericole [sic!], iar Coaliția pentru familie am citit că m-au întrebat să detaliez. Păi bineînțeles că au dreptul la petiție, bineînțeles că demersul lor este legal, este constituțional. Nu a fost pus în nici un moment sub semnul întrebări așa ceva. Nici n-ar putea cineva să[-l] pună sub semnul întrebării. Deci discuția s-a dus într-o direcție unde, probabil, ar satisface ceva interese, dar nu îmi însușesc aceste interpretări [sic!]. Ba dimpotrivă, doresc o discuție onestă, calmă.

Desigur, răspunsul la întrebare nu depinde doar de Președinte, și nici doar de PNL, dar pentru că Iohannis însuși pare să se fi calmat, dezideratul unei discuții calme, la care el invită toată lumea, rămâne de salutat.

Târgoviște, 22 octombrie 2016.
*
Post Scriptum 1: Președintele revine asupra chestiunii
Într-un interviu recent, din 25 octombrie a.c., Președintele a reluat subiectul. Iată în ce termeni:

Trebuie să discutăm foarte aşezat în România dacă vrem să ostracizăm [sic!] minorităţi sau dacă vrem să-i integrăm pe toţi.
(Pentru întrebare și contextul mai larg al răspunsului, cf. http://adevarul.ro/news/politica/presedintele-klaus-iohannis-adevarul-live-asteptari-viitorul-guvern--8_581069ab5ab6550cb8eb9df7/index.html#, de la min. 12.35 la min. 20.10, transcrierea ne aparține.)

Ceea ce face el aici este o mică manipulare, petrecută în același stil greoi, confuz. De pildă: unde anume ar vrea să integreze „minoritatea LGTB, cuplurile „netradiționale, cumva în „familia tradițională?
Ecou al discuțiilor de la Bruxelles, insistența Președintelui arată totodată susținerea sa pentru o politică de legalizare a raporturilor persoanelor de același sex, fie sub forma parteneriatului civil ori a căsătoriei, o chestiune fundamentală care angajează viziuni complet diferite asupra modului de a înțelege societatea. Evident, cum am arătat deja, el vizează nu simpla popularitate, inexistentă în acest caz, ci un efect politic.
Neașteptata sa susținere a discursului secularist îl va pune – dacă nu l-a pus deja, căci se aud voci din parohiile de provincie, pe care ierarhii le cheamă la ascultare – în conflict cu Biserica Ortodoxă, aflată tradițional în „simfonie cu Statul.
Președintele are însă dreptate asupra unui punct: este nevoie de o discuție seriosă a chestiunii, iar nu de o sufocare a ei, și, în tot cazul, ca societatea să se pronunțe, iar nu să se pomenească peste noapte cu o lege votată în regim de urgență, ca în cazul celei a „holocaustului“, din timpul mandatului său, sau în cel al tăierii salariilor și pensiilor, din mandatul președintelui anterior, doar două exemple de grav deficit democratic în care au fost invocate motive de „siguranță națională.
În fine, dincolo de aceasta nu se înțelege oare că declarațiile Președintelui sunt, în mod regretabil, un mod de a te juca cu focul? Sau el mizează pe faptul că societatea românească este în general inertă, neparticipativă? Iar dacă gândește așa, presupunem că în acest caz se va înșela amarnic.

Post Scriptum 2: Electorale şi para-
Piața Iancului, 27 octombrie a.c. pe cortul USR a fost scris: „SALVAȚI LGTB, „ANTI-RELIGIE / FLORINL? [sic !], „GAY PRIDE“:
 
© Mircea Stănescu 2016
Post Scriptum 3: Catedrala, din nou în discuție
Derapajele de (pre)campanie, fie că vin de la Președinte sau de la cetățenii în general pașnici, indică o stare de spirit. Adevărata temă a zilei, care trimite la politici, este însă cea a finanțării Catedralei Neamului.
Or, la Sectorul 1, tot pe 27 octombrie a.c. a fost respins proiectul de hotărâre privind propunerea de finanțare a Catedralei, forțele care s-au opus fiind PNL și USR.
Acest vot este o reluare a celui din vară, când s-a petrecut ceva similar: PNL s-a opus atunci, iar USB s-a abținut, rezultatul fiind însă același.
În fapt, această dispută complet absurdă a „școlilor și spitalelor cu catedralele este, în fondul ei, nu doar una politică, ci și ideologică, și opune, pentru prima dată cu succes după 1989, seculariștii (reali și/sau utilitari) tradiționaliștilor (la fel de reali și/sau de utilitari).